O fetiță de 2 ani care se juca în curtea unei biserici din Indonezia, omorâtă de un atacator radicalizat

O fetiță de 2 ani care se juca în curtea unei biserici din Indonezia, omorâtă de un atacator radicalizat
Publicat: 14/11/2016, 09:33

Fetița se număra printre cei patru copii afectați în urma atacului comis duminică de un bărbat care circula cu motocicleta, purtând un tricou inscripționat „jihad”. El a lansat cocktailul său molotov contra acestei biserici în provincia Kalimantan, partea indoneziană a insulei Borneo.

La momentul atacului, copiii, în vârstă de la doi la patru ani, se jucau în parcarea bisericii din orașul Samarinda.

Fetița a fost arsa grav, iar doctorii nu au mai putut din nefericire să o salveze. „A murit în această dimineață”, a declarat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al poliției locale, Fajar Setiawan, citat de televiziunea publică.

Ceilalți copii, care au suferit răni mai puțin grave, rămân internați în spital.

Presupusul autor al atacului a fost arestat. Este vorba de un bărbat de 32 de ani, care și-a ispășit deja o pedeapsă cu închisoarea pentru implicarea sa într-un proiect de atentat cu bombă în 2011 contra unor personalități, dintre care predicatori musulmani moderați și șeful anti-terorismului, conform poliției.

Această agresiune reprezintă un nou atac împotriva unei minorități religioase din Indonezia, țara cu cei mai mulți musulmani din lume, dar a cărei populație numără de asemenea mulți creștini, hinduși și budiști.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Simion explică modul în care va oferi românilor apartamente ieftine
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cum vede George Simion apărarea României în cazul unui război. Ce părere are despre Putin,...
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat...
Anca Țurcașiu, ipostază senzuală la plajă! Are 53 de ani, dar i-a fascinat pe toți...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Doi copii, spulberați de un adolescent de 16 ani, în Pantelimon! Una dintre victime nu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce categorie de permis îți trebuie pentru a tracta, legal, o remorcă sau o rulotă?
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Nu te vom uita! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă a făcut accident...
Cea mai așteptată prognoză meteo. A fost anunțată chiar acum
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Minivacanța în august 2024: Românii se vor bucură de 4 zile libere
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Mineralele metalice din adâncul oceanului generează „oxigen întunecat”